Mare forfotă la început de an școlar. Bile de energie care se rotesc cu o forță amețitoare, de nici nu îți dai seama cât de mult a trecut de la finalul vacanței de vară.
Lucrurile s-au mai potolit acum și venim cu vești bune legate de opționalul Eco-educație pentru Școli verzi.
Din datele care au fost centralizate până cum peste 700 de copii de gimnaziu din 36 de clase vor testa anul acesta cursul opțional Eco-educație pentru Școli verzi cu predare în limba engleză. Ne bucurăm că profesori din 14 județe au ales să transmită către elevii lor elemente de cetățenie activă, drag de natură și de un stil de viață care să respecte mediul în care trăim cu toții.
Este de maximă importanță să îi educăm pe tineri în spiritul respectului pentru natura, dar pentru asta ei trebuie să simtă natura, să o înțeleagă și să își analizeze comportamentul astfel încât să facă o schimbare în bine în micul lor univers, menționează Carmen Pădurean, managerul proiectului.
Propunerea noastră pentru acest curs este bazată pe
3 teme principale: 1.
Ce ne dă natura?, 2.
Ce îi dăm naturii înapoi?, 3. Cum putem să aducem schimbarea în comunitatea noastră-prin
proiecte verzi.Sprijinim profesorii cu materiale elaborate de oameni cu expertiză în educație, mediu, schimbări climatice și conservare, într-o grafică foarte atractivă și simplu de folosit atât pentru ei cât și pentru elevi. Și elementul cel mai atractiv este libertatea oferită cadrului didactic de a-și planifica și modela ora așa cum dorește în sala de clasă sau în exteriorul clădirii (un parc, curtea școlii, o grădină, etc).
Fratele mai mare al opționalului în limba engleză, cel în limba română, a fost și el ales în 40 de clase din 10 județe. Peste 1100 de copii vor studia acest opțional în limba română. Aceste date sunt parțiale deoarece încă mai colectăm informații de la colegii din țară.
Pe curând, cu vești noi.